Mi-am facut un pic de timp sa plec la plimbare. La plimbare intr-o lume pe care n-am cunoscut-o niciodata si pe care nu stiu cat de mult mi-am dorit sa o cunosc. Si am mers...am mers cale lunga...lunga de 100 de ani...si am mers...si am mers...si am mers...dar nu am da de nimica. Totul era pustiu, fara viata. Mi-am pierdut speranta. Si am zis sa-mi iau camera cu mine, poate voi gasi ceva interesent sa fotografiez. Dar...nimica...:( Si am mers mai departe...si am dat de o frunza:) Mi-am facut timp s-o pozez, poate imi va trebui vreodata. Si m-am uitat atent la ea. parca plangea. N-am vrut s-o ascult...am plecat mai departe... Si am mers mai departe...cu gandul la frunza...si am dat de o gargarita:) parca vroia sa-mi zica ceva. Parca vroia sa ma invete o lectie. Parca vroia sa-mi zica ca nu e nimica in van pe viata asta. Mi-am luat timp s-o privesc, sa incerc sa inteleg ce vrea sa-mi spuna. Si am invatat ceva...sa urc....sa urc cat e de greu...sa urc cat mai sus...pentru ca "a cobora este mai usor, dar cea mai frunoasa priveliste se vede de pe varf". Si mi-am luat timp sa-i multumesc gargaritei. Mi-am pus-o in palma si am vrut sa plec. Dar gargarita...lacrima. Atunci mi-am dat seam... Am pus gargarita inapoi si mi-am facut timp sa plec mai departe. Si m-am intalnit cu un paiajen. Imi zicea sa nu-mi fie teama de nimic. Mi-a spus ca drumul nu va fi usor. Ca nu vor fi toate dupa cum voi vrea eu...dar ca am alaturi pe prietenii mei. Mi-am luat timp sa-l ascult...si am invatat un lucru... ca ascultand...am inceput sa vorbesc. Aas m-am intalnit cu soarele. Imi zambea. Mi-am luat timp sa-l privesc. Sa-l inteleg. Si mi-a spu si el un lucru: Ema, uneori e greu sa luminezi atuni cand e noapte, este foarte greu, este chair imposibil. Dar nu te descuraja, ai alaturi un prieten adevarat. Unul care te va ajuta in orice intuneric. El face un lucru pe care eu nu pot sa-l fac...un lucru, care mie imi este imposibil...si asa am facut cunostinta cu lumanarea. Mi-am luat timp sa merg, sa plec mai departe....si am zarit o luminita in intuneric. Drumul meu incepea sa capete contur...poate ca va dura mai mult de 100 de ani...cred ca va dura o vesnicie. Dar mi-am luat timp sa le ascult pe toate. Si am invatat cel mai important lucru din viata: facandu-ti timp si pentru altii....vei invata sa asculti, si invatand sa asculti...vei reusi sa vorbesti, si reusind sa vorbesti...vei putea spune lucruri frumoase si demne de luat in seama...si astfel...vei ajunge cineva!! Mi-am mai luat un pic de timp...sa privesc lumea...sa vad unde stau si ce respir...printre ce oameni traiesc...si ce spun ei despre viata....si am desoperit asta: :D

Ca viata... chiar merita traita :D si timpul.... ...merita folosit!!!